Ulcerul gastroduodenal: cauze şi simptome

Articole 0 Comentarii
Publicat acum 41 de minute
Ulcerul gastroduodenal: cauze şi simptome

Ulcerul gastroduodenal sau peptic este o leziune rotundă sau ovală, care apare în urma distrugerii mucoasei gastrice sau duodenale de către acidul gastric sau sucurile digestive.

Ulcerul poate provoca dureri severe și apare de obicei în perioade de stres, deși există și excepții. De aceea, este important să cunoaștem principalele simptome ale ulcerului gastroduodenal.

Ce este ulcerul gastroduodenal sau peptic?

Ulcerul este o boală frecventă. Acesta se poate dezvolta ca urmare a unui stil de viață nesănătos. Problemele apar atunci când se formează anumite leziuni la nivelul mucoasei gastrice (a stomacului) sau a mucoasei părții superioare a intestinului subțire (numită și duoden).

Aceste leziuni sau ulcerații apar atunci când are loc o schimbare bruscă a procesului digestiv. Pot fi cauzate, de exemplu, de secreția unei cantități prea mari de acid gastric.

Potrivit statisticilor, aproape 20% din populația globului suferă de această problemă. Așadar, trebuie să fii foarte atent, deoarece, dacă nu este tratat la timp, ulcerul gastroduodenal poate cauza complicații grave.

Citește și 5 ceaiuri pentru ameliorarea durerilor de stomac și a gastritei

Care sunt cauzele ulcerului gastroduodenal?

Cea mai frecventă cauză a ulcerului gastroduodenal o constituie infecția cu bacteria Helicobacter pylori. Este adevărat că multe persoane asociază ulcerul cu stresul și modificările metabolice ce alterează nivelul de cortizol din organism, fapt care duce la apariția problemelor digestive. Însă trebuie să știi că nu întotdeauna lucrurile se petrec astfel – bacteriile sunt, în general, principala cauză a dezvoltării ulcerului.

Obișnuiești să iei ibuprofen în mod regulat pentru calmarea durerilor? Dacă da, ai grijă. Un consum ridicat de ibuprofen poate modifica secreția de acizi gastrici, provocând apariția ulcerului.

Citește și PIESE DE PUZZLE, cu Irina Mohora-CELE MAI PERICULOASE COMBINAȚII DE MEDICAMENTE ȘI ALIMENTE

Consumul de tutun este un alt factor declanșator. Dacă nu te-ai lăsat încă de fumat, este cazul să renunți acum la acest obicei dăunător și să-ți pui sănătatea pe primul loc.

O altă cauză este reprezentată de consumul regulat de alcool și de alimente acide sau foarte picante.

Stresul este, de asemenea, un factor demn de luat în considerare, dar, așa cum am menționat deja, nu este vinovat în 100% din cazuri. Și persoanele ce au un nivel scăzut de stres și care nu suferă de anxietate, se pot îmbolnăvi de ulcer.

Citește și FUMĂTORII, 95% RISC DE CANCER PULMONAR

Simptome ale ulcerului gastroduodenal

Pe lângă durere și o stare generală de disconfort, cele mai frecvente simptome ale ulcerului gastroduodenal sunt reprezentate de refluxul acid, ce lasă de multe ori impresia unei simple indigestii.

Trebui să fii conștient de faptul că, dacă nu îți tratezi ulcerul, acesta va eroda pereții stomacului și ai intestinului subțire. Aceasta va provoca sângerări interne, afectând şi alte organe alăturate, cum ar fi pancreasul.

Ulcerul este o problemă gravă, așa că reține aceste simptome și nu ezita să te adresezi unui medic dacă simți durere, disconfort sau există orice alt motiv de îngrijorare.

Citește și PANCREATITA, O BOALĂ MORTALĂ. CARE SUNT PRINCIPALELE SIMPTOME

Iată care sunt cele mai frecvente simptome:
– Senzația de prea plin. Abia ai luat masa și îți simți stomacul plin și tare, ca și cum ai mâncat prea mult, încât abia mai poți să respiri. Dacă acest lucru ți se întâmplă des și nu doar din când în când, mergi la medic.
– Sughiț, eructații și gaze intestinale. Treci printr-un proces îndelungat după servirea mesei, care începe cu sughiț, urmat apoi de gaze? Este posibil să suferi de ulcer.
Dureri abdominale. Durerile sau arsurile localizate în zona abdominală și în jurul buricului, ce nu răspund la tratament, pot fi un semn al prezenței ulcerului. Dacă acestea nu dispar într-o săptămână, este indicat să te prezinți la medic.
– Senzație de foame acută, manifestată pe perioade scurte de timp. Atunci când suferi de ulcer peptic, este posibil să ai acea senzație de stomac prea plin timp de câteva ore după masă, iar apoi să te simți brusc înfometat. Este vorba, de fapt, despre o foame falsă, provocată de excesul de acid din stomac, ce irită ulcerul.

Citește și Durerile resimţite în partea dreaptă a abdomenului nu trebuie ignorate. Iată 10 cauze care le pot provoca

Simptome ale ulcerului gastroduodenal în stadiu avansat

Greață și pierdere în greutate. Acestea sunt simptome ce apar în stadii mai avansate ale bolii și care ar trebui să reprezinte cu adevărat un semnal de alarmă. Nimeni nu slăbește fără motiv. Este un semn clar că organismul nu este hrănit în mod corespunzător, drept pentru care aparatul digestiv nu funcționează așa cum trebuie. Dacă pe deasupra ai și stări de greață sau vomă, atunci ulcerul devine un diagnostic și mai plauzibil. Nu sta pe gânduri – mergi imediat la doctor!

Vărsături cu sânge. Aceste simptome ale ulcerului gastroduodenal arată că boala a erodat deja mucoasa gastrică sau pereții duodenului. Dacă ți se întâmplă acest lucru, mergi direct la spitalul de urgență. Cu medicamentele adecvate și schimbările de rigoare în alimentația și stilul tău de viață, poți ameliora rapid situația. Cel mai important este să recunoști gravitatea simptomelor pentru a putea lua măsuri cât mai rapid.

Citește și Cum funcționează organismul uman? Bioritmul natural al organelor interne

sursa foto: health.clevelandclinic.org

SURSA: springer.com



Adauga un comentariu
Inchide
GDPR

medicaltv.ro folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Alte optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.