Studiu: Scleroza multiplă ar putea avea nou tratament pentru a opri avansarea bolii

Articole 0 Comentarii
Publicat acum o săptămână
Studiu: Scleroza multiplă ar putea avea nou tratament pentru a opri avansarea bolii

Cercetătorii de la Universitatea din Montreal au descoperit o moleculă numită ALCAM care, dacă este blocată, poate întârzia evoluţia sclerozei multiple.

Citeşte şi: NOI DESCOPERIRI DESPRE MODUL ÎN CARE SE DECLANŞEAZĂ SCLEROZA MULTIPLĂ

Potrivit sciencedaily.com, în acest moment, specialiştii ştiu că la un pacient sănătos celulele sistemului imunitar împiedică limfocitele să ajungă în sistemul nervos central, dar la o persoană bolnavă această barieră este permeabilă, de aceea limfocitele reuşesc în număr foarte mare să ajungă în creier şi să distrugă neuronii.

Citeşte şi: Scleroza multiplă ar putea fi prevenită prin consumul de carne roșie

Dar prin descoperirea moleculei ALCAM exprimată prin celule de tip B, oamenii de ştiinţă au observat că poate fi controlată migrarea limfocitelor spre creier şi deci reducerea fluxului lor spre sistemul nevors central reuşindu-se astfel încetinirea progresiei sclerozei multiple. Experimentul făcut atât pe şoareci cât şi pe ţesut uman a reuşit, iar rezultatele ar putea fi de mare ajutor pentru  dezvoltarea unei noi generații de terapii pentru tratarea acestei boli autoimune.

Ciitște și Studiu: cancerul de vezică urinară – „cancerul uitat”. Ce este, cum se manifestă

Ce este scleroza multiplă şi care sunt principalele cauzele ale apariţiei ei

Scleroza multiplă este o boală autoimună care atacă teaca de mielină care inveleşte fibra nervoasă şi provoacă probleme de conexiune între creier şi celelelate zone ale corpului. Afecţiunea poate cauza chiar şi deteriorarea permanenta a nervilor. Cele mai frecvente cauze ale apariţiei sclerozei multiple sunt:  vârsta (afectează persoanele cu vârste între 15 şi 60 de ani), sexul (femeile sunt de două ori mai expuse decât bărbaţii), istoricul familial, anumite infecţii (precum virusul Epstein-Barr ), precum şi anumite boli autoimune.

Citește și Sinuzita acută îți poate distruge viața. Poate duce la orbire și la tetrapareza spastica



Adauga un comentariu
Inchide
GDPR

medicaltv.ro folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Alte optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.