OBOSEALA CRONICĂ. 8 MOTIVE PENTRU CARE EȘTI OBOSIT TOT TIMPUL

Articole 0 Comentarii
Publicat acum 7 luni
OBOSEALA CRONICĂ. 8 MOTIVE PENTRU CARE EȘTI OBOSIT TOT TIMPUL

Una dintre problemele cu care se confruntă tot mai des oamenii, indiferent de vârstă, este oboseala cronică sau nivelul extrem de scăzut al energiei. De la oboseala generalizată la mult mai gravul Sindrom al Oboselii Cronice (SOC), această epidemie de epuizare extremă loveşte un număr din ce în ce mai mare de oameni. Sindromul oboselii cronice afectează, singur, mai mulţi oameni decât scleroza multiplă, lupus sau cancerul, împreună.

            Oboseala cronică nu este însă numai o stare de lipsă de energie. Aceasta poate fi şi foarte periculoasă, dacă ne gândim la faptul că circa 20% dintre accidentele mortale de maşină au ca principală cauza oboseala şoferului.

Mulţi trec cu vederea nivelul scăzut al energiei, punându-l pe seama îmbătrânirii, iar acest lucru face dificilă distincţia între ceea ce este comun şi ceea ce este „normal”. Deşi oboseala este comună, cu siguranţă nu este normală biologic. Aceasta falsă presupunere îi determină pe mulţi să accepte senzaţia de epuizare.

Din păcate, oboseala afectează fiecare aspect al vieţii: familia, prietenii, slujba şi toate activităţile, în general.

 

            Opt factori sunt principalii vinovaţi pentru oboseala cronică:

  1. Dezechilibrele macronutritive
    Macronutrienţii sunt grăsimile, proteinele şi carbohidraţii. Corpul funcţionează cu “carburantul” oferit de aceşti trei macronutrienţi, iar noi avem nevoie de raţiile adecvate din fiecare, potrivite dietei şi stilului nostru de viaţă.

Unul dintre cele mai comune deficienţe de macronutrienţi este cauzat de consumul redus de grăsimi sănătoase. Uleiul din nucă de cocos, avocado, măslinele, nucile sau seminţele sunt toate forme excelente de grăsime integrală pentru energia ta!

Din punct de vedere biochimic, forma de energie cea mai bună pentru corp şi care este arsă cel mai lent este grăsimea. Mai mult, creierul conţine 60% grăsime şi 25% colesterol, aşa că “hrănirea” lui într-un mod sănătos este primul pas în combaterea oboselii.

  1. Deficienţele de micronutrienţi
    Corpurile noastre sunt în viaţă şi funcţionează datorită biochimiei. Când nu le hrănim conform cerinţelor nutriţionale specifice, apare oboseala şi letargia. Unele deficienţe nutritive care se văd în mod regulat la pacienţi sunt cele de fier, de vitamina D şi de vitamina B. Fiecare dintre aceşti nutrienţi pot fi verificaţi printr-o simplă analiză de sânge.
  2. Starea proastă a intestinelor
    Cunoscut drept „al doilea creier”, sistemul gastrointestinal este un factor esenţial, dar adesea trecut cu vederea, în ce priveşte nivelul energiei. Nu trebuie neapărat să ai simptome vizibile la nivel intestinal, pentru a avea o problemă cronică.

Dacă organismul este “împotmolit” din cauza unor afecţiuni precum permeabilitatea mucoasei intestinale (sindromul intestinului permeabil), dezvoltarea excesivă a florei bacteriene din intestinul mic, sau doar dezechilibre generale ale populaţiei bacteriene din intestine (disbioza), oricare dintre ele îţi pot absorbi în mod semnificativ energia.

Când aceste probleme de sănătate sunt rezolvate, energia şi vitalitatea sunt refăcute şi revin la normal. Într-un mod interesant, tulburările cronice intestinale sunt puse în legatură deseori cu “partenera încăpăţânată” a oboselii: rezistenţa la pierderea în greutate.

  1. Alimentele ce provoacă inflamaţii
    Alimentele pe care le mancăm comunică instrucţiuni în mod dinamic biochimiei noastre şi nivelului nostru de energie. Mesele fie ne ajută, fie dăunează nivelului de energie; nu există aliment neutru, când vine vorba de fiziologia corpului nostru. Nu este un secret pentru nimeni că alimentele prelucrate, excesul de carbohidraţi şi calorii goale afectează negativ sănătatea şi că procesul începe în mod tipic prin anihilarea nivelului de energie.

Dacă suferi de oboseală, începe prin a elimina alimentele inflamatorii din dietă, înlocuindu-le cu hrană reală.

  1. Toxinele
    Cuvântul „toxine” a devenit un clişeu atât de excesiv şi universal folosit, încât nimeni nu mai ştie exact la ce se referă. Din păcate, realitatea este că lumea noastră de azi este inundată de substanţe toxice pentru sănătate.

Omul nu este, pur şi simplu, adaptat genetic la acest asalt al toxicităţii, iar nivelul de energie este prima „luminiţă de avertizare” că ceva nu este în regulă.

  1. Tulburările hormonale
    Diferitele sisteme fiziologice ale corpului comunică între ele printr-o reţea inteligentă de trasee hormonale. Un sistem hormonal ce funcţionează adecvat este esenţial pentru un bun nivel al energiei.

Două tulburări relativ comune ale traseelor hormonale prezente la oamenii ce se luptă cu nivelul scăzut de energie sunt epuizarea suprarenală şi activitatea excesiv de scăzută a tiroidei.

  1. Tratamentele medicamentoase
    Fiecare produs farmaceutic are efecte secundare şi unul dintre cele mai comune este oboseala. Medicamentele obişnuite pentru hipertensiune, colesterol, dureri, diabet, reflux gastric sau depresie, toate pot cauza oboseala cronică. Este uimitor totuşi cum oamenii ştiu despre efectele secundare ale medicamentelor, dar cu toate acestea continuă să le ia în fiecare zi.
  2. Somnul slab calitativ
    Desigur, asta sună ca un motiv evident! Însă mulţi oameni nu ştiu că nu dorm bine şi, chiar dacă ştiu, nu pot remedia situaţia, adică nu pot adormi sau nu pot rămâne adormiţi, chiar dacă încearcă.

Tulburările de somn, precum insomnia sau apneea, afectează milioane de oameni din întreaga lume, iar soluţiile sunt puţine. Confruntarea cu chestiunile ce stau la baza afecţiunilor care provoacă tulburările de somn sunt esenţiale pentru a reface nivelul de energie.

 

sursa foto: pixabay.com

 



Adauga un comentariu
Inchide
GDPR

medicaltv.ro folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Alte optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.