Naşterea prin cezariană – când e moft şi când e necesitate?

Articole 0 Comentarii
Publicat acum 46 de minute
Naşterea prin cezariană – când e moft şi când e necesitate?

În România, nașterile prin cezariană sunt mult mai frecvente decât impun recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. În timp ce OMS indică o rată acceptată de 10% din totalul nașterilor, la noi, peste jumătate dintre femei aleg să nască prin cezariană. Explicaţii ar fi: mamele consideră metoda mai sigură sau mai puțin dureroasă, de multe ori. La rândul lor, unor medici le este mai comod să programeze nașterile, decât să stea în miezul nopții după gravide.

Sunt multe motivele pentru care un medic poate lua decizia de a recomanda o naştere prin cezariană. Unele cezariene sunt făcute în situaţii critice, altele sunt efectuate tocmai pentru a preveni eventualele situaţii critice, dar există şi o categorie cunoscută drept la cerere, deci la alegerea viitoarelor mame. Discutăm despre primele două categorii, atunci când naşterea prin operaţie cezariană este singura variantă.

Când poate decide medicul că o cezariană e mai indicată

Situaţiile în care un medicul ginecolog poate indica operaţia cezariană sunt multiple. Unele pot fi detectate încă din timpul sarcinii, altele în travaliu sau chiar înainte cu puţin timp de debutul acestuia.

Placenta previa

Această situaţie apare atunci când placenta este aşezată prea jos în uter şi acoperă parţial sau complet cervixul. Una din 200 de femei însărcinate au placenta previa în timpul trimestrului trei de sarcină.

Tratamentul include odihnă la pat şi monitorizarea frecventă. Dacă medicul a diagnosticat o placenta previa completă sau parțială, de obicei este necesară o intervenţie cezariană. Dacă medicul a diagnosticat o placenta previa marginală, atunci este posibilă o naştere vaginală.

Dezlipirea placentei

În această situaţie, placenta este separată de ţesutul care căptuşeşte uterul. Se întâmplă frecnet în al treilea trimestru de sarcină.

Aproximativ 1% dintre femeile însărcinate fac dezlipire de placentă. Se produce sângerare la locul dezlipirii, iar mama simte durere în uter. Această separare poate împiedica oxigenul să ajungă la bebeluş şi, în funcţie de gravitate, medicul poate face o cezariană de urgenţă.

Rupturile uterine

În aproximativ una din 1500 de naşteri, uterul se rupe în timpul sarcinii sau al travaliului. Acest lucru poate duce la hemoragii şi poate afecta alimentarea bebeluşului cu oxigen. Este un motiv pentru efectuarea unei cezariene de urgenţă.

Poziţia bebeluşului

Atunci când bebeluşul se află în prezentaţie pelvină, naşterea prin cezariană este adesea singura variantă. De asemenea, cezariana poate fi făcută şi dacă bebeluşul este prematur.

Prolapsul de cordon

Această situaţie nu apare frecvent, însă atunci când se întâmplă, se face o cezariană de urgenţă. Prolapsul se referă la alunecarea cordonului ombilical prin cervix şi pătrunderea sa în vagin înainte de naşterea copilului.
Atunci când uterul se contractă, creşte presiunea asupra cordonului ombilical, ceea ce reduce fluxul de sânge către bebeluş.

Pericolul fetal

Cauza cea mai frecventă a pericolului fetal este lipsa de oxigen a bebeluşului. Dacă prin monitorizarea fetală este detectată o problemă cu cantitatea de oxigen pe care o primeste fătul, este efectuată o cezariană de urgenţă.

Lipsa de progres în timpul travaliului

Acest lucru se poate întâmpla atunci când cervixul nu s-a dilatat complet, travaliul s-a încetinit sau s-a oprit, ori bebeluşul nu se află în poziţia optimă de naştere.

Această situaţie poate fi corect diagnosticată atunci când femeia intră în a doua fază (după ce dilataţia depăşeşte 5 centimetri). În prima fază a travaliului (dilataţie de 0-4 centimetri) travaliul este aproape întotdeauna lent.

Există o serie de alte situaţii care pot duce la o indicaţie a naşterii prin cezariană, cu extrem de puţine şanse pentru naşterea naturală.

Iată câteva dintre ele:
Cezariene repetate. Există paciente care îşi doresc o naştere vaginală după ce au făcut o cezariană. Cel mai mare risc în această situaţie constă în ruptura uterină, care se întâmplă în 0,2 – 1,5% din cazuri.

Totuşi, există anumite criterii care trebuie îndeplinite, pentru a putea naşte vaginal după o cezariană. De aceea, decizia trebuie luată împreună cu medicul care urmăreşte sarcina.

Disproporţiile cefalo-pelvine semnifică faptul că, într-adevăr, capul copilului este prea mare sau pelvisul mamei este prea mic pentru a permite trecerea capului copilului.

Dacă mama are o erupţie activă de herpes genital (diagnosticată printr-o cultură microbiologică pozitivă sau prin observarea leziunilor). În acest caz poate fi programată o cezariană, pentru a preveni expunerea copilului la virus în timpul trecerii sale prin canalul de naştere.

Diabetul de sarcină (gestaţional sau înainte de sarcină) poate determina anumite complicaţii.

Preeclampsia este o boală caracterizată prin tensiunea ridicată în timpul sarcinii. Această afecţiune poate împiedica placenta să primească o cantitate potrivită de sânge şi poate reduce fluxul de oxigen către copil. Naşterea este uneori recomandată ca tratament al acestei boli. Numai în cazul preeclampsiei severe este necesară cezariana.

Defectele congenitale pot fi şi ele o cauză pentru cezariană. Dacă un făt a fost diagnosticat cu un defect congenital, este posibilă efectuarea unei cezariene, pentru a reduce alte complicaţii în timpul naşterii.

Gemenii se pot naşte pe cale vaginală în funcţie de poziţia pe care o au, greutatea estimată şi vârsta sarcinii. Sarcinile multiple, cu trei sau mai mulţi copiii, au şanse mai mici de a se termina prin naştere vaginală.

 

SURSE: healthline.com, americanpregnancy.org

sursa foto: pixabay.com



Adauga un comentariu
Inchide
GDPR

medicaltv.ro folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Alte optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.